Quintus: „Dumnezeu este și creștin, este și liberal. Partidul nostru nu poate să nu câștige alegerile”

Quintus: Dumnezeu este și creștin, este și liberal. Partidul nostru nu poate să nu câștige alegerile
Publicat: 08/10/2016, 18:12
Actualizat: 30/03/2019, 18:59

”Vorba lungă sărăcia omului. (…) Concetățenii noștri așteaptă de la cei vremelnic așezați în niște răspunderi să vorbim numai după ce înfăptuim ceva, să spunem ce am făcut, nu ce avem de gând să facem”, a declarat președintele de onoare al PNL, Mircea Quintus Ionescu, în Consiliul Național al PNL, care a validat schimbările adoptate în urma demisiei lui Vasile Blaga.

Mircea Quintus Ionescu a arătat că forța partidului nu stă în câțiva ”atârnați”.

”Vreau să vă spun cunoscând această istorie a partidului că după simțirile și cunoștințele mele PNL nu a fost niciodată așa puternic ca astăzi. Forța PNL nu stă în niște trei, patru, cinci, agățați nu știu pe unde, ci în baza partidului. Baza partidului sunt organizațiile noastre județene foarte puternice și toți aleșii locali puternici și credincioși partidului”, a spus Quintus.

Totodată, Quintus s-a referit și la ascensiunea Alinei Gorghiu în PNL, care arată, potrivit acestuia, că ”membrii partidului evoluează”.

”Doamna președintă Gorghiu, a partidului nostru – mi-e greu să vă spun doamnă, că eu v-am ales când erați domnișoară. Asta înseamnă că membrii partidului nostru evoluează. Nici eu nu mă socotesc bătrân, sunt numai vârstnic (…) Liberalii nu îmbătrânesc niciodată. Cei care au îmbătrânit înainte de vreme știm pe unde sunt, la un partid care încă îndrăznește să se numească liberal”, a mai spus președintele de onoare al PNL.

Quintus le-a transmis ”tovarășilor plătiți” care ”plâng cu lacrimi de crocodil” soarta PNL că partidul ”nu a fost niciodată așa puternic ca astăzi” și le-a mărturisit participanților la CN că după părerea sa ”Dumnezeu este și creștin, este și liberal”.

”Mă opresc aici cu ruga lui Dumnezeu să mă țină în putere ca să contribui și eu ca întotdeauna la campania noastră electorală, fiind convins că partidul nostru nu poate să nu câștige alegerile. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu, care după părerea mea este și creștin este și liberal”, a conchis liberalul.

Spre deosebire de președintele de onoare al PNL, cei care au luat cuvântul au intrat în scenă în ritm de rap, în cadrul CN fiind lansată și imnul de campanie al PNL, ”România dreaptă”, care îmbină ritmuri de rap și hip-hop.

„O Românie dreaptă, multă dreaptă (…) lumea așteaptă/ O Românie dreaptă, unde e speranță, unde statul ne respectă, unde vezi un viitor”, au fost versurile care s-au auzit pe fundal în timp ce liberali precum Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu, Eugen Nicolăescu, Raluca Turcan și Cristina Bușoi intrau în scenă.

Cei care au luat cuvântul în CN au vorbit despre programul de guvernare al PNL și reforma politică pe care partidul o propune.

Adriana Săftoiu: Statul trebuie să îmi garanteze dreptul la fericire

Prim-vicepreședintele PNL București, Adriana Săftoiu, a susținut în discursul său dedicat reformei politice că statul ar trebui să garanteze dreptul la fericire.

”Eu cred că statul trebuie să îmi garanteze dreptul la fericire, fiecărui cetățean”, a declarat Adriana Săftoiu. Ea le-a mai spus liberalilor că au oportunitatea de a face ”un stat prietenos și nu unul sancționar”.

”Avem o oportunitate unică, să facem un program pentru România care să pună înainte de toate cetățeanul și abia după aceea statul. Cred că este cazul să stabilim că din acest moment, din decembrie 2016, statul nu este într-o ierarhie deasupra cetățeanului, ci statul este pe orizontală și ceea ce trebuie noi să facem este să facem un stat prietenos care, în primul rând, să-i ajute pe oameni, să devină prietenul și nu sancționatorul”, a subliniat Adriana Săftoiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Corb la corb... Medicii blochează ancheta de la Târgu Jiu, unde un copil a fost...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum